Alegerea procurorului general este o condiționalitate care trebuie îndeplinită cât mai curând, a declarat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la o emisiune de la Pro TV. Or, numirea unui șef al Procuraturii este una dintre cerințele înaintate de Uniunea Europeană în contextul în care la sfârșitul lunii iunie ar putea începe negocierile oficiale de aderare a țării noastre la UE, notează radiomoldova.md

„ Ne propunem cât mai rapid să facem și interviurile în una, două săptămâni. Este și o condiționalitate care trebuie să o îndeplinim cât mai repede. Este un obiectiv, dar depinde și cum o să ne facem temele pentru acasă. Nu pot să fixez o dată, pentru că suntem un organ colegial, dar cu siguranță și membrii CSP conștientizează importanța acestui concurs pe care trebuie să îl finalizăm cât mai rapid”, a spus ministra.

Veronica Mihailov-Moraru a precizat că au fost luate măsuri și s-au făcut modificări la regulamentul cu privire la selecția procurorului.

„Am făcut unele concretizări, ce facem dacă aplică doar doi candidați și dacă există posibilitatea de a prelungi ca să fie un concurs veritabil și cât mai multe dosare, am precizat ce ține de temeiurile de recuzare. Noi ne-am dorit să introducem soluția cu privire la aplicarea medianei așa cum ne-a recomandat și societatea civilă. Totodată, în cazul în care se constată că un membru a depunctat fără nici o argumentare, în acest caz CSP va putea să decide excluderea fișei acesteia și să meargă mai departe cu concursul. Modificările au fost luate ca să nu fim puși în situația că în lipsa unei prevederi legale să anulăm concursul”.

Ministra Justiției spune că această funcție este importantă în contextul integrării europene, iar viitorul procuror general are multe de realizat.

„Ne-am fi dorit să fie mai mulți candidați, am lăsat mesaje și la ședința Consiliului Superior al Procurorilor. Atâția au avut curaj să-și asume, funcția de procuror general nu este simplă. Este o asumare de răspundere foarte importantă în contextul în care se află acum R. Moldova, dar este importantă să fie și dorință. Mandatul procurorului general va fi unul important, are multe de făcut în contextul de integrare europeană”, a conchis Mihailov-Moraru.

Consiliul Superior al Procurorilor a admis trei pretendenți la funcția de procuror general. Este vorba despre actualul procuror general interimar, Ion Munteanu, adjunctul șefei Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, procurorul Alexandru Cernei, iar ex-lectorul universitar Grigore Vornicescu a fost exclus din cursă pe motiv că nu a întrunit toate condițiile de participare la concurs

Amintim că pe 15 aprilie, Consiliul Superior al Procurorilor a inițiat un nou concurs pentru alegerea unui procuror general, după ce precedentul a eșuat în urma scandalului de depunctare a unui candidat. De această dată, CSP a elaborat un nou regulament, pe care l-a consultat și cu experții Comisiei Europene, pentru a nu admite blocajele anterioare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE