Astfel, Vlad Filat, Valeriu Lazăr, Valentina Buliga, Marcel Răducan au depus cererile de demisie.
Conform legislaţiei mandatul vacant este atribuit supliantului imediat următor de pe lista partidului. Astfel vor suplini postul Oazu Nantoi, analist politic, expert în problema transnistreană, Mariana Zolotco, consilier al ex-preşedintelui Parlamentului Marian Lupu, Valentina Stratan, ex-deputat în legislativul din 2005-2009, una dintre liderii PSL.
De asemenea au mai depus mandatul de deputat şi miniştrii Iurie Leancă, Leonid Bujor, Vladimir Hotineanu. Locul acestora va fi ocupat de Ghenadie Ciobanu, compozitor, preşedinte, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Nicolae Olaru, Tudor Deliu, următorii pe lista AMN sunt Alexandru Oleinic şi Valeriu Cosarciuc, care cel mai probabil vor renunţa la mandatul de deputat deoarece deţin funcţia de ministru şi ar putea fi Mihail Silistraru.
Art. 69 din Constituţie prevede: calitatea deputatului încetează într-un şir de cauze, inclusiv în caz de demisie, iar cererea de demisie se prezintă preşedintelui Parlamentului. Comisia Electorală Centrală, în decurs de 10 zile trebuie să examineze candidatura propusă pe care urmează să o înainteze Curţii Constituţionale pentru validare. La rândul său, Curtea, în termen de până la 30 de zile va valida candidatura propusă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE