Pe site-ul cariere.gov.md a fost plasat un anunț privind organizarea unui concurs pentru această funcție, iar cei care și-o doresc trebuie să cunoască limba „moldovenească”. După câteva ore, limba „moldovenească” a fost înlocuită cu „limba de stat”, iar azi dimineață au schimbat „limba de stat” cu Limba Română.
Aceste fapt l-a revoltat și pe deputatul ACUM, Iurie Reniță care s-a arătat consternat de acest anunț.
„Dincolo de multitudinea de probleme încă nesoluționate la Externe, constatăm cu stupoare că și MAEIE figurează printre ministerele de "elită"(!) care angajează secretar general doar persoane care cunosc "limba moldovenească" și limbile oficiale de comunicare interetnică din Republica Moldova (ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară ?). Nici chiar în regimurile politice cele mai nocive MAEIE n-a degradat până acolo ca limba română să fie atât de mult înjosită. Bravo, băieți! Tot înainte cu integrarea europeană și cu „Limba Moldovenească” în Europa!!!”, a scris Reniță pe pagina sa de Facebook.