Microfoanele din sala plenară le-a jucat feste deputaților în cadrul ședinței de astăzi, 20 februarie. Unii deputați nu și-au putut expune pledoariile din cauze tehnice, fapt ce a provocat mai multe inconveniențe.
În asemenea situație s-a pomenit liberalul Gheorghe Brega, care a încercat de câteva ori să-și continue discursul în ședința de astăzi, din cauză că timpul pentru formularea propunerilor este limitat la un minut. Astfel că speech-ul deputatului a fost de mai multe ori întrerupt. Deranjat de acest fapt, liberalul i-a reproșat conducerii Parlamentului că „după ce au ținut în țarc presa, li se închide gura și deputaților”. 
Cu o problemă tehnică s-a confruntat și deputatul comunist Sergiu Stati, care avea microfonul defect. El a cerut ca să fie chemat în plen președintele companiei Teleradio-Moldova, pentru faptul că jurnaliștii ar fi lansat „declarații xenofobe la adresa Federației Ruse în timpul transmisiunilor Jocurilor Olimpice de la Soci”.
Și deputatul liberal-democrat, Maria Ciobanu a întâmpinat dificultăți la includerea microfonului, pentru a lua cuvânt. În acest sens, parlamentara a fost ajutată de către colegul ei de fracțiune, Tudor Deliu.
Menționăm, că noua sesiune parlamentară aleșii poporului au început-o în clădirea renovată a Parlamentului. Pentru lucrările de reparație și renovare s-au cheltuit circa 325 milioane de lei, dar mai sunt necesare lucrări. În acest an, pentru reparații au fost alocați 34,5 de milioane de lei.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE