Pentru ziua de astăzi, 21 iunie, Serviciul Hidrometeorologic de stat a emis COD GALBEN de caniculă.
Potrivit meteorologilor, în jumătatea de sud a țării se vor înregistra până la 33 de grade Celsius.
Avertizarea este valabilă în după amiaza zilei de astăzi.
Astfel, există riscuri privind starea de sănătate a populației, printre care leșinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări. În special, vor fi afectați cei care fac parte din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii).
De asemenea, există riscul să se vestejească, să se usuce și să se îngălbenească frunzele și fructele.
În aceste condiții, specialiștii le recomandă oamenilor să evite expunerea prelungită la soare (între orele 11.00 și 18.00), să poarte pălării de soare, haine lejere, să consume până la doi litri de apă pe zi. În plus, oamenii sunt îndemnați să evite excesul de cafea și băuturi alcoolice și să reducă din intensitatea activităților fizice.