Simona Halep răsuflă ușurată după ce s-a apărat la TAS, convinsă că a făcut tot ce a depins de ea pentru a-și demonstra nevinovăția. "Coșmarul s-a terminat", a anunțat campioana a două Grand Slamuri pe Instagram, mulțumită că a avut șansa facă tot ce i-a stat în putere pentru a își "curăța" numele.

Sportiva a fost mereu foarte încrezătoare că se va face dreptate și speră la o diminuare a pedepsei de 4 ani pe care Sports Revolution a dictat-o în toamnă, dar mai are de așteptat câteva săptămâni sau chiar luni până când va primi răspunsul final. Dacă după ce a fost audiată la Lausanne, Simo nu a putut vorbi prea mult cu presa, acum a postat pe Instagram un mesaj extrem de optimist.

Halep e mulțumită că a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-și demonstra nevinovăția și e convinsă că "binele și adevărul vor triumfa".

„Coșmarul în care am trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat. Am avut șansa să mă apăr la TAS pentru a demonstra că nu am apelat niciodată la doping. Asta e ceea ce am susținut întotdeauna de când am fost acuzată.

Acum aștept decizia TAS cu fruntea sus și vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor, dar și jucătorilor și foștilor jucători, sponsorilor mei, pentru tot suportul de care au dat dovadă în tot acest timp, pentru toate mesajele de încurajare.

Vă mulțumesc din suflet pentru suportul necondiționat de care ați dat dovadă, a însemnat enorm pentru mine și mi-a dat putere să lupt zi de zi pentru aflarea adevărului.

Voi împărtăși cu voi știri despre decizia TAS de îndată ce voi avea informații. Binele și adevărul triumfă mereu", a fost mesajul Simonei Halep pe Instagram.

Potrivit experților, șansele lui Halep la o diminuare a pedepsei dată de Sport Revolution, 4 ani de suspendare, au crescut, după ce avocații ei au venit cu date clare la TAS privind suplimentul Keto MCT utilizat. Acesta ar fi conținut "ingrediente chinezești necunoscute", după cum relatează presa din Vest.

"Halep a depus apel la TAS și așteaptă să vadă dacă își va putea continua sau nu cariera. Dar detaliile despre produsul Keto MCT arată că au fost folosite ingrediente chinezești necunoscute, ceea ce înseamnă că argumentele folosite în apărarea Simonei la TAS capătă tot mai multă credibilitate.

Între timp, sportiva a dat în judecată compania producătoare a suplimentului care a fost contaminat și a dus la depistarea sa pozitivă la testul anti-doping realizat la US Open 2022. Halep cere despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE