Proiectul de lege inițiat de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a fost votat în prima lectură de Parlament. Este voba de interzicerea candidaților de pe listele unui partid declarat neconstituțional să mai candideze la alegeri pentru o perioadă de 3 ani.

„Dorim să implementăm Hotărârea Curții Constituționale, în care s-a statuat că dacă un partid este declarat neconstituțional sunt prevăzute anumite consecințe pentru cei aleși pe listele acestui partid. Deoarece legislația la acest moment nu este suficient de dezvoltată și în rezultatul acestei Hotărâri, propunem să completăm Codul Electoral cu restricții de a candida pe o perioadă de 3 ani pentru persoanele, care au fost membri executivi sau candidați supleanți”, a menționat Olesea Stamate.

De asemenea, autorul mai propune să fie completată legea, astfel încât cu atributele partidelor declarate neconstituționale să nu poată fi folosite de către alte formațiuni politice.

 „Blocurile electorale, uniunile de forțe politice sau alte partide nu vor putea fi înregistrate, în cazul în care acele atribute vor fi utilizate, în caz contrar, Agenția Servicii Publice şi Comisia Electorală Centrală vor refuza înregistrarea entităţilor politice, a blocurilor sau concurenților electorali.”, a explicat Olesea Stamate.

Opoziția BCS a declarat în legătură cu acest proiect că Moldova ar putea să fi condamnată la CEDO și impusă să plătească despăgubiri pentru încălcarea dreptului de a fi ales.

„Autoritățile moldovenești conștient aprobă legi care vor duce la condamnarea Republicii Moldova CtEDO și va trebui să achite cetățenilor sume substanțială din buget de stat pentru că sunt lipsiți de dreptul de a participa la alegeri și de a fi votați. În condițiile în care se vorbește despre lipsa banilor și criză, acest lucru este inacceptabil și absolut cinic”, a declarat deputatul Diana Caraman

Autorii proiectului de lege au anunțat că săptămâna viitoare vor organiza audieri publice cu partidele politice, societatea civilă şi mass-media.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE