Potrivit sursei, la concursul desfăşurat în perioada 12-21 octombrie curent, în Ţara Galilor, au participat 133 de echipe din 35 de țări.Studenţii moldoveni au parcurs, în munţii Cambrian, 60 km pe jos, în 41 de ore, purtând în spate rucsacuri de campanie cu greutatea de 38 de kilograme.

 

De notat că în lunile mai şi august curent, cei opt reprezentanţi ai Republicii Moldova au fost instruiţi de un grup de militari din cadrul Batalionului 2 al Regimentului Regal Irlandez.

 

Antrenamentele, care au avut loc la centrele de instruire ale Armatei Naţionale, au cuprins misiuni de orientare în teren, patrulare şi cercetare, trecere a cursului de apă, precum şi acordare a ajutorului medical şi evacuare a răniţilor.

 

„Cambrian Patrol” a fost organizat, pentru prima dată, în 1960, în regiunea Munților Cambrian, pe coasta de vest a Țării Galilor. Competiţia este considerată unul dintre cele mai dificile și prestigioase evenimente militare şi are ca scop testarea disciplinei și rezistenţei fizice.

 

Armata Naţională participă pentru a doua oară la „Cambrian Patrol”.

 

 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE