
Sâmbăta 23 iulie a finalizat Turneul de Fotbal Nord Edineț al Tineretului Partidului Popular, la care au participat 8 echipe din raionul Edineț.
După disputarea meciurilor din grupe, s-au jucat semifinalele. Astfel, în prima semifinală, echipa OT PPM or. Edineț s-a impus în faţa echipei OT PPM Șofrincani cu scorul de 5-3, iar în a doua semifinală echipa OT PPM or. Cupcini a întrecut OT PPM Chetroșica 3-3 (10-9 după penalty-uri). În marea finală echipa or. Edineț a caștigat cu scorul de 3-2 OT PPM Cupcini si, după o luptă fierbinte din acest an, Cupa Tineretului a plecat la Edineț.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Partidului Popular din Moldova și Fondului Tinerii Pentru Moldova.
Tinerii au fost incântati de aceasta competiţie si au obţinut promisiuni ca astfel de activităţi se vor organiza si pe viitor. Cupa Tineretului se desfăşoară în fiecare an, în fiecare raion al Republicii Moldova, iar toamna se va desfășura Marea Finala a Cupei Tineretului OT PPM, la care se vor întâlni finaliștii raionali.
- „Sunt încântat de meciurile spectaculoase pe care le-am privit în acest turneu. Astazi în Moldova exista foarte multi tineri talentați, sunt încrezut că, dacă acesti tineri ar avea posibilitate să-și dezvolte talentele, de ar avea o susținere, ar putea deveni așa vedete ca Beckham, Deli Piero, Maradona, Pele, Ronalido etc. Talente avem destule, dar nu avem oameni interesați de acest „viitor talentat” al Moldovei. În ziua de azi de tineret își amintesc numai în campanii electorale, iar după ce acestea iau sfarsit, se uită și de promisiuni, și de tineret. Așa ceva nu trebuie să mai continue, a venit timpul să punem punct acestei nedreptăți, noi nu vom critica, ci vom arăta exemplu. Cum a zis Edmund Burke “Singurul lucru necesar pentru triumful răului este ca oamenii buni sa nu facă nimic”, de aceea noi nu vom sta indeferenți de viitorul nostru, de viitorul tineretului și a Moldovei, pentru că tinerii de azi sunt Moldova de maine și mîndria nostră. Tineretul are nevoie de susținere și tot dreptul la un viitor prosper în propria țară!”, a declarat Ian Lisnevschi, președintele Partidului Popular din Moldova.
La dorinţa tinerilor, premiile financiare câştigate vor fi utilizate pentru restaurarea terenurilor de joc a copiilor din grădiniţele oraşului echipei cîștigătoare.
- „E un eveniment extraordinar, suntem foarte bucuroși ca in ziua de azi mai sunt oameni, carora nu le este indiferent viitorul tineretului si viitorul sportului din Moldova. Tinerii au nevoie de sprijin si de încredere, e foarte greu sa faci ceea ce iţi place – să joci fotbal la noi în Țară, sa poți deveni o vedetă în fotbal. În teritoriu sunt foarte multe talente si dacă nu exista posibilitatea de a pleca la Chişinău, nimeni nu va aprecia acest talent. Atata timp, cat am jucat fotbal, 4 jucători talentați au plecat peste hotare cu speranța ca măcar acolo vor fi apreciați. Mulțumim mult organizatorilor acestui turneu și, în mod special, băștinașului nostru, care mereu ne-a fost alături și cu un sprijin, si cu un sfat, datorită lui tinerii au posibilitate să-și dezvolte talentele, să-și facă o carieră sportivă, să aibă un viitor decent după absolvirea liceului, să aibă o posibilitate să se angajeze la lucru - pentru un tanăr asta înseamnă foarte mult”, Juravlev Vadim, presedintele organizatiei de tineret din r-nul Edineț.




















