În cadrul seminarului peste 60 de agenţi economici autohtoni au fost familiarizaţi cu procesul de negociere a Acordului de Liber Schimb dintre Moldova şi Uniunea Europeană.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a spus că Moldova are încă multe acţiuni de întreprins în relaţiile cu UE. „Sperăm ca, împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri, să identificăm platformele pentru colaborare cu UE şi să eficientizăm procesul de negociere a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE şi a Acordului de Asociere", a precizat viceministrul Calmîc.
Prezent la manifestare, adjunctul Ambasadorului Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, E.S.Behrendt Wolfgang a spus că, procesul de negociere a început cu un studiu de fezabilitate, după care au fost făcute mai multe recomandări pe care Moldova urmează să le implementeze.
„Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE va face parte din viitorul Acord de Asociere, prin care economia Moldovei se va integra în cea europeană. El presupune respectarea anumitor norme, asigurarea unei securităţi mai mari pentru investiţiile din UE şi Moldova. Întreprinzătorii trebuie să conştientizeze acest fapt şi să ne informeze despre posibilele dificultăţi, iar evenimentul de astăzi le ofere ocazia să se expună”, a declarat adjunctul Ambasadorului.
Seminarele au fost organizate în parteneriat cu Centrul European de Politică Comercială şi Drept şi Ministerul Economiei, în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică „Suport pentru Ministerul Economiei în Negocierea Acordului de Comerţ liber Comprehensiv şi Aprofundat cu UE", finanţat de Guvernul Marii Britanii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE