Mandatul de arest pe numele jurnalistului Ernest Vardanean, a fost prelungit cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată vineri, 2 iulie, de către instanța de la Tiraspol în cadrul unei ședințe de judecată.
Contactat de Politik, Alexandru Postică, avocatul lui Vardanean, a declarat că nu a știut nimic despre ședința de judecată de vineri seara. Avocatul susține că a aflat despre decizie de la Irina Vardanean, soția jurnalistului reținut de autoritățile de la Tiraspol.
Potrivit lui Postică, soția lui Vardanean a fost informată despre ședință cu doar o oră înainte de a începe. ”Eu chiar dacă aș fi fost informat, oricum nu aș fi avut acces. Ședința s-a desfășurat în prezența unui judecător și a unui avocat local”, a precizat avocatul.
Jurnalistul Ernest Vardanean a fost arestat pe 7 aprilie fiind acuzat de spionaj şi înaltă trădare. El riscă între 12 şi 20 ani de închisoare.
Anterior, vicepremierul Victor Osipov, dar şi avocatul lui Vardanean, Alexandru Postică s-au arătat convinşi că ziaristul a fost forţat să depună mărturii precum că ar fi colaborat cu SIS.
Arestarea ziaristului a fost condamnată de autorităţile de la Chişinău şi lideri politici, iar mai multe organizaţii de media din Moldova şi de peste hotare au cerut autorităţilor de la Tiraspol să-l pună în libertate necondiţionat de jurnalistul Ernest Vardanean.