Majoritatea din miniştrii fostului Guvern, delegaţi de către PD, urmează să-şi păstreze funcţiile, anunţă Politik.md. Acest lucru a fost afirmat de către preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de pe Unimedia.
Democratul a spus că mulţi dintre foştii miniştri au înregistrat rezultate destul de bune, de aceea au toate şansele ca să-şi păstreze funcţiile. În acelaşi timp, Dumitru Diacov susţine că este nevoie şi de forţe noi în fruntea anumitor ministere, dar fără ca să dea vreun nume concret.
„Încă nu s-a discutat în cadrul partidului acest subiect. Urmează să discutăm în zilele apropiate, dar cred că mulţi dintre miniştrii în exerciţiu vor fi aprobaţi pentru un nou mandat”, a declarat Dumitru Diacov.
În afară de ministerele deţinute anterior, PD acum deţine şi alte ministere, inclusiv şi şefia Biroului pentru Reintegrare. La această funcţie, mai spune Diacov, cel mai probabil va fi propus Victor Osipov, care a mai fost vicepremier pentru Reintegrare în 2009. Acest lucru a fost confirmat şi de către liderul formaţiunii, Marian Lupu, după ce a ieşit de la consultările cu preşedintele Timofti.
Amintim, că potrivit Acordului de constituire a Alianţei pentru Moldova Europeană, PDM-ului îi revin 7 ministere şi 2 funcţii de viceprim-ministru. Celelalte funcţii din Guvern şi le-au asumat reprezentanţii PLDM.