Maia Sandu este gata să candideze la funcția de președinte, dacă acesta va fi ales direct, de către popor. Declarația a fost făcută acum câteva minute în cadrul emisiunii INTERPOL de la TV7, informează Politik.md.
Totodată, fosta ministră a Educației se arată pesimistă privind eventualitatea că legea va fi modificată, astfel ca șeful statului să fie ales prin vot direct.
”O campanie pentru președinție poți s-o faci cu 20 000 de lei sau 200 de milioane de lei. Dacă ai șanse să treci poți s-o faci cu 20 de mii de lei și dacă nu ai șanse poți să nu treci nici cu milioane. Totuși, nu cred că legea va fi schimbată în acest sens. Politicienii știu că ei nu au șansa să anjungă președinte, dacă el va fi ales de popor și de aici lipsa e interes”, a declarat Maia Sandu.
De asemenea, fosta ministră a Educației a menționat că ar fi gata să-și creeze un partid, în cazul în care ar avea surse financiare sustenabile. Potrivit ei, însă, deocamdată ea susține că nu a identificat o asemena sursă legală în R. Moldova.
„Astăzi nu am identificat nicio metodă legală, prin care poți finanța un partid în R. Moldova. M-am convins că astăzi în Moldova nu poți înfiinta un partid, dacă nu ești suficient de bogat. Și eu nu sunt bogată”, a confirmat Maia Sandu.
Menționăm, că după ce Guvernul Gaburici a demisionat, noul candidat care urma să fie propus la funcția de prim-ministru era Maia Sandu. Aceasta, însă nu a fost acceptată de către reprezentanții din Alianța de Integrare Europeană. Maia Sandu s-a bucurat de o mare popularitate în rândul cetățenilor, pentru că a început să implementeze reforme dure în Educație.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE