Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită oficială în Franţa, a salutat joi iniţiativa omologului său francez Emmanuel Macron de creare a unei comunităţi politice europene, care în opinia ei ar permite Republicii Moldova să-şi „accelereze” aderarea la UE. Ea a dat asigurări totodată că Chişinăul nu va căuta vreo „scurtătură” în acest proces de aderare, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Inițiativa lui Macron, considerată un fel de „anticameră” pentru aderarea la UE, a stârnit controverse și a fost criticată în special de Ucraina.
„Salut iniţiativa preşedintelui Macron de creare a unei comunităţi politice europene care ar sprijini şi accelera procesul nostru de aderare la UE”, a spus Maia Sandu într-o declaraţie pe care a făcut-o alături de omologul ei francez la Palatul Elysee.
„Republica Moldova este o ţară care are o istorie europeană şi care va avea fără îndoială un viitor european”, a continuat ea, insistând asupra „hotărârii” Chişinăului ca Republica Moldova să devină membră a UE.
La rândul său, Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca UE să ofere o „opinie rapidă”, în săptămânile următoare, asupra cererii Republicii Moldova de aderare la UE.
„Înţelegem că aderarea la UE este un proces lung şi complex, care cere multe eforturi şi multă muncă. Nu căutăm vreo scurtătură pe acest drum. Suntem pregătiţi să facem eforturi, să muncim”, a subliniat Maia Sandu.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, declarase joi că nu este în favoarea unei aderări „pe scurtătură” a Ucrainei la Uniunea Europeană, precizând că nu ar fi corect față de țările din Balcanii de Vest care vor de mulți ani să adere la UE.
Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a reacționat și a criticat ceea ce el a numit un „tratament de zona a doua” faţă de candidatura ţării sale din partea „unor capitale” europene.
Republica Moldova a depus pe 3 martie cererea de aderare la UE, în aceeaşi zi cu Georgia, după ce o cerere similară a fost depusă pe 28 februarie de Ucraina. Însă chestiunea lărgirii UE către Ucraina, Republica Moldova şi Georgia provoacă polemici şi disensiuni în cadrul blocului comunitar, notează AFP.


