Mai mulți demnitari de stat și oameni de afaceri au decis să doneze fructe și legume de la producătorii autohtoni, pentru a-i susține în contextul embargoului impus de Federația Rusă. Produsele moldovenești ajung la instituțiile de învățământ și azilurile din țară, care au dificultăți financiare, anunță Politik.md.
Unul dintre participanți este ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, care a donat fructe şi legume şcolii speciale din satul Corten, Taraclia. Un alt donator este democratul Vlad Plahotniuc, care a oferit fructe și legume Centrelor din țară, care protejează drepturile femeilor și copiilor, care sunt victim ale violenței domestice.
Alături de colegul lor, s-au alăturat și ministrul Economiei, Andrian Candu, care a adus fructe pentru Casa de copii orfani „Preafericitul Iosif”, Centrul de reabilitare sociala a copiilor „Casa Gavroche” și Casa internat din or. Hâncești, dar și ministrul Culturii, Monica Babuc. Ministra a donat fructe copiilor de la şcoala internat din orașul Orhei.
La provocare răspund și oamenii de afaceri, precum directorul SRL „Vinăria din Vale”, Vladimir Davidescu. El a răspuns astfel, la provocarea ministrului Agriculturii și a oferit un lot de fructe şi struguri şcoalii-internat pentru copii orfani din Străşeni.
Toate acestea în cadrul campaniei „Fruit Challenge Moldova”, lansată de publicația on-line Agora, pe 26 august. În cadrul campaniei, întreprinderile din țară, dar și oamenii simpli, sunt provocați să cumpere fructe și legume moldovenești și să le doneze instituțiilor care au nevoie de ele.