Ministerul Educației propune ca 15 instituții de învățământ profesional tehnic să fie reorganizate prin fuzionare, motivând că numărul de elevi scade de la an la an, iar banii din bugetul de stat pentru întreținerea lor nu sunt folosiți eficient. Potrivit ministrului Dan Perciun procesul de absorbție a instituțiilor va dura încă doi ani. Ministrul mai spune că în toate aceste insituții de învățământ ministerul a făcut testări pentru a vedea ce cunoștințe au copii din aceste instituții, iar lucrurile arată destul de îngrijorător.
„ Ne interesează caliatea studiiilor și este important ca aceste instituții să presteze educație de caliate, vorbim despre câteva colegii și școli profesionale din subordinea ministerului Educației. Ce urmează să se întâmple, noi vorbim de fuzionări, asta înseamnă că managementul unei instituții mai mari va prelua și instituția care este absorbită, copii își vor continua studiile până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani de zile, la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp. Colegii noștri sunt în teritoriu discută cu colectivele, dar viziunea nostră este clară avem nevoie de educație de calitate. Multe din aceste instituții au un număr mic de elevi, același colegiu din Lipcani nu mai este demult un colegiu pedagocgic, acolo specialități pedagogice nu mai există”, a menționat ministrul Dan Perciun.
Proiectul elaborat de Ministerul Educației propus spre consultări publice, prevede că vor fi reorganizate următoarele instituții:
Centrul de excelenţă în servicii şi prelucrarea alimentelor din Bălți va absorbi școala profesională din Alexăndreni, Sângerei;
Colegiul pedagogic „Ion Creangă” din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, Briceni;
Şcoala profesională din Cupcini, Edineț, va absorbi școala profesională din Corbu, Dondușeni;
Şcoala profesională din Râşcani va absorbi școala profesională din Glodeni;
Şcoala profesională din Orhei va absorbi școala profesională din Rezina și școala profesională din Teleneşti;
Centrul de excelenţă în industria uşoară din Chișinău va absorbi Colegiul tehnologic din Chişinău;
Şcoala profesională din Ceadîr-Lunga, Găgăuzia, va absorbi școala profesională din Vulcăneşti, Găgăuzia.
În decurs de două luni după ce decizia va intra în vigoare, Ministerul Educației urmează să creeze comisii care se vor ocupa de reorganizare și de transmiterea bunurilor.
Angajații școlilor închise urmează să fie transferați în cele care le vor absorbi, iar în cazul în care acest lucru nu va fi posibil, vor fi disponibilizați.
Potrivit autorităților, pentru o bună funcționare, o școală profesională trebuie să aibă cel puțin 350 de elevi, iar un colegiu – 700, însă, din cele 77 de instituții de învățământ profesional tehnic subordonate Ministerului Educației, doar 26 au suficienți elevi.
Recent, elevii și profesorii Colegiului pedagogic din Lipcani au au protestat față de decizia autorităților de a închide această instituție
În anul de studii 2023-2024, în R. Moldova au activat 88 de instituții de învățământ profesional tehnic: 13 centre de excelență, 37 de colegii și 38 de școli profesionale. Acestea au avut un număr total de 46.000 de elevi, dintre care 27.000 cu finanțare de la buget, și 3.600 de cadre didactice.