”Motivul principal al demisiei noastre din PCRM este transformarea acestui partid într-o forţă politică extremistă şi reacţionară, care promovează violenţa în societate şi îndeamnă la încălcarea ordinii publice. Am observat de asemenea că PCRM acţionează în ultima vreme împotriva intereselor naţionale ale Republicii Moldova, încercând să blocheze cursul european dorit de majoritatea societăţii”, se arată în declarația acestora.
Foștii membri comuniști susțin că adeziunea la PDM este motivată de viziunea social-democrată modernă a acestui partid, de eforturile constante făcute de PDM pentru protecţia socială a celor nevoiaşi şi pentru creşterea generală a nivelului de trai în republică. ”Susţinem de asemenea orientarea pro-europeană a PDM şi vedem în apropierea Moldovei de Europa o şansă importantă pentru dezvoltarea ţării noastre. Îi îndemnăm pe toţi membrii PCRM să-şi facă propriile examene de conştiinţă şi să aibă curajul de a pleca dintr-un partid care vrea doar scandal şi haos în ţară şi care nu mai reprezintă interesele Republicii Moldova”, mai scriu semnatarii.