Președintele Academiei de Științe (AȘM), Gheorghe Duca, este criticat dur pentru faptul că a făcut abuz, atunci când s-a înscris pentru a treia oară în concursul de ocupare a funcției de președinte AȘM. În acest sens, deputatul liberal reformator, Ana Guțu, a înregistrat un proiect de lege, care elimină prevederea conform căreia președintele AȘM este membru din oficiu al Guvernului, anunță Politik.md.
De asemenea, deputata propune o interdicție pentru Gheorghe Duca - să nu poată participa repetat la concursul, pentru obținerea unui nou mandat de președinte AȘM. În acest sens, parlamentara cere modificarea Codului pentru Știință și Inovare, unde este asigurată consecutivitatea a două mandate de președinție.
„O șmecherie pe care cei mulți peste 70 deputați comuniști în 2004 nu au depistat-o, nu le stătea atunci gândul la academie și academicieni, ei abia de învățau a citi și a scrie.
Apare întrebarea sacramentală, din trista experiență de deputat în coaliție, va avea sprijin politic această inițiativă pentru a stăvili poftele mereu crescânde ale unor personaje cu faimos trecut nomenclaturist? Speranța moare ultima.
Regret că cele două comisii parlamentare  Cultură, educație, știință, tineret, sport și mass-media și Comisia Juridică au dat avize pozitive pentru al treilea mandat la care pretinde eternul președinte al AȘM Gheorghe Duca.  Am ajuns în situația când chichițele juridice sunt mai presus de moralitatea intelectuală a pretinsei elite academice, când rectorii sunt aleși pe viață, președintele academiei spune că de fapt nu-s trei mandate, ci două, etc”, scrie Ana Guțu pe blogul său.
În context, deputata critică dur faptul că cei mai mulți șefi de instituții academice „au îmbătrânit la cârma instituțiilor” și că „au creat adevărate rețele corupționale, care se extind inclusiv în mediul studențesc, unde cu ochiul liber poți distinge clanuri familiale, ce s-au înrădăcinat la catedre, facultăți – adevărate dinastii pseudoelitiste, impregnate de apucături vicioase bazate pe favoritism”. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE