Premierul Dorin Recean a cerut demisia ministrului Energiei Victor Parlicov, a directorului Energocom Victor Bînzari și a membrului Consiliului de Observatori de la Moldovagaz Sergiu Tofilat. Totodată, Recean a a nunțat că începând cu data de 16 decembrie în Moldova va fi instituită starea de urgență in sectorul energetic. Dorin Recean preia portofoliul de ministrul al Energiei, până la numirea unui nou membru al Guvern și va gestiona criza gazelor.

Premierul Dorin Recean se arată foarte dezamăgit de activitatea ministrului Energiei, Victor Parlicov, care în ultima perioadă ar fi scăpat situația de sub control. Ultima picătură a fost ședința de ieri, 4 decembrie, cu factorii de decizie din domeniul energetic, în cadrul căreia Parlicov ar fi fost depășit de situație, a dezvăluit astăzi prim-ministrul Recean, după ce a anunțat demiterea ministrului Energiei.

„Eu am avut încredere deplină în ministrul Victor Parlicov, care a avut tot timpul susținerea mea. Astfel, eu nu m-am gândit că trebuie să verific toate detaliile în ceea ce privește activitatea lui. De exemplu, ieri, atunci când am avut o ședință cu instituțiile responsabile din domeniul energetic, am observat o lipsă de coordonare între aceste entități. Mai mult ca atât, în procesul de achiziție a energiei electrice și a gazelor nu a fost asigurată o coordonare între instituțiile care erau responsabile să se asigure că R. Moldova cumpără gaze la cel mai potrivit moment. A avut o implicare directă (Parlicov n.r.)”, a explicat premierul.

Oficialul nu l-a menajat nici pe directorul general „Energocom”, Victor Bânzari, căruia i-a cerut demisia.

„În ceea ce-l privește pe directorul „Energocom”... Noi avem responsabilități. În loc de tot felul de justificări, fiecare trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile. Nu trebuie să ne acoperim cu fel de fel de proceduri birocratice. Compania a fost capitalizată, i s-au oferit resurse necesare pentru a acționa. Aceste demisii reprezintă o primă etapă de corectare a situației. Astfel de întâlniri (între instituțiile responsabile de sectorul energetic n.r.) au mai avut loc, doar că ele acționau necoordonat. Aveam încredere deplină în Victor Parlicov și dânsul trebuia să asigure această coordonare. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Parlicov a fost responsabil de sector. Era obligația ministrului să se asigure că toate instituțiile funcționează coordonat și să ne asigurăm că avem făcute achizițiile de gaze la timp. Acest lucru nu s-a întâmplat. Voi asigura această coordonare eu, după ce voi prelua portofoliul de ministru al Energiei, până găsim înlocuitor lui Victor Parlicov”, a subliniat Recean.

Premierul a mai spus că nu are de gând să meargă în Rusia, pentru a negocia cu Alexei Miller de la „Gazprom”, în condițiile în care gigantul rus are obligația să livreze gaze naturale până la hotarul R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.

„Gazprom are obligația să livreze gaze la hotarul cu R. Moldova, iar așteptarea noastră e ca acest lucru să se întâmple. Dacă nu se va întâmpla acest lucru? Vom avea instituită starea de urgență din 16 decembrie și vom aplica scenariile corespunzătoare pentru a asigura continuitatea livrărilor de energie electrică pe malul drept și a asigura tranziția pe malul stâng al Nistrului la noua realitate. Noi putem asigura malul stâng cu gaze, dar pentru aceste gaze trebuie să plătească. Acolo sunt resurse pentru asta. Instituim starea de urgență pentru că există riscuri pentru întrerupere parțială a livrărilor de energie electrică. Asta înseamnă că am putea restricționa exporturile de energie, dar să introducem și alte măsuri pentru a diminia din impactul asupra populației, dacă nu vom mai primi energie de la Centrala de la Cuciurgan. Infrastructura energetică din Ucraina poate fi supusă unor atacuri la începutul lunii ianuarie. Trebuie să avem toate instrumentele pentru ca să impunem anumite acțiuni”, a conchis Recean.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE