LIVE TEXT Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat în cadrul audierilor din Parlament că responsabilitatea pentru poluarea râului Nistru aparține „exclusiv” Federației Ruse, în contextul crizei de mediu care a lăsat mai multe localități fără apă.

Potrivit oficialului, instituțiile statului s-au mobilizat rapid pentru a gestiona situația, însă intervențiile au fost îngreunate de răspândirea dezinformării și de crearea panicii în rândul populației. Hajder a mulțumit celor peste 800 de persoane implicate în intervenții, menționând că aceștia „au văzut Nistrul mai des decât i-au văzut pe cei dragi”.

Criza a afectat inclusiv municipiul Bălți, al doilea cel mai mare oraș din Republica Moldova, unde furnizarea apei a fost întreruptă după contaminarea râului cu substanțe petroliere.

Analizele efectuate de specialiști au confirmat prezența unor compuși toxici precum benzen, toluen, xilen și etilbenzen, substanțe derivate din produse petroliere ușoare, precum benzina sau motorina. Directorul Agenției de Mediu, Nicu Belîiței, a precizat că pelicula colorată observată la suprafața apei este un indiciu clar al contaminării cu astfel de substanțe.

Totodată, expertizele cromatografice au identificat și hidrocarburi din clasa C12–C20, iar analizele realizate în România au confirmat rezultatele obținute în Republica Moldova.

Ministrul a subliniat că scurgerea de poluanți este încă activă și a avertizat asupra necesității unui studiu pentru evaluarea impactului pe termen mediu și lung asupra mediului și sănătății populației.

După depășirea crizei, autoritățile vor iniția o verificare amplă a surselor alternative de apă, inclusiv lacuri de acumulare și sonde arteziene, și vor revizui planurile de intervenție în caz de dezastre.

„Nu cred că multe țări ar fi putut face față în asemenea condiții”, a declarat Hajder, referindu-se la amploarea deversării de produse petroliere în râul Nistru.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE