LIVE TEXT: 10:20 Consiliul Superior al Procurorilor a respins ordinul procurorului general interimar privind numirea lui Dumitru Barbuța în funcția de șef adjunct interimar al PCCOCS. Totodată, membrii Consiliului au dispus amânarea examinării subiectului privind numirea lui Octavian Iachimovschi în funcția de șef adjunct interimar al procuraturii Anticorupție.

LIVE TEXT: 10:15 Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis, încetarea concursului cu privire la preselecția candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Decizia a fost luată la solicitarea Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCOCS, membrii comisiei speciale și-au dat demisia

Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit în această dimineață în ședință. Membrii CSP urmează să examineze mai multe subiecte, inclusiv aprobarea ordinelor procurorului general interimar privind asigurarea interimatului mai multor funcții administrative, notează deschide.md

Procurorul Octavian Iachimovschi va fi numit în funcția de adjunct al șefului Procuraturii Anticorupție, iar Dumitru Barbuța ar urma să preia interimatul funcției de șef adjunct al PCCOCS.

Totodată, membrii Consiliului urmează să examineze și informația parvenită de la Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Mai exact, este vorba de cererile de demisie depuse de membrii Comisiei ca urmare a scandalului iscat după ce Iulian Groza, membru al Comisiei, a anunțat că asupra sa au fost făcute mai multe presiuni.

La fel, CSP va examina și o adresare din partea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE