Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a dat astăzi, 20 decembrie, start concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare locală, în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția 2024. Perioada de aplicare este 20 decembrie 2023 - 29 martie 2024, iar suma inițială alocată în cadrul programului este de 600 de milioane de lei, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Potrivit lui Spînu, Programele „Satul European” și „Satul European Expres”, în cadrul cărora s-au implementat/implementează circa 900 de proiecte, reprezintă un adevărat succes, iar președinta Maia Sandu, dar și aleșii locali, întruniți recent la „Forumul primarilor”, au cerut continuitate.

„Acum se implementează peste 900 de proiecte în cadrul Programului „Satul European” și „Satul European Expres”. Peste 520 de proiecte au fost deja realizate. În 61 de localități există sistem de apă și canalizare, în alte localități a fost reabilitat sistemul de iluminat stradal. Au fost reparate Case de cultură, grădinițe, școli, parcuri, terenuri sportive și de joacă. Astăzi anunț deschiderea aplicărilor pentru Programul Național „Satul European”, ediția 2024”, a menționat Spînu.

Ministrul Spînu a îndemnat primarii să aplice, în primul rând, la proiecte privind reabilitarea sistemelor de apă, unde finanțarea poate ajunge la zece milioane de lei.

„1. Prioritate absolută vor avea proiectele de reabilitare a sistemelor de apă, în condițiile în care 40 la sută din localitățile din R. Moldova nu au apă. Toate primăriile vor putea aplica la proiecte de până la zece milioane de lei, fără contribuția localităților.

2. Primăriile vor putea aplica la proiecte de reabilitare și instalare a iluminatului public, reabilitarea clădirilor publice, inclusiv din punct de vedere a îmbunătățirii eficienței energetice. Tot aici vorbim de construcția, reconstrucție edificiilor sportive și celor destinate prestării serviciilor sociale. Pentru măsurile descrise mai sus, primăriile de până la 1 500 de locuitori vor putea beneficia de resurse de până la un milion de lei, fără contribuția proprie. Primăriile cu peste 1 500 de locuitori vor avea acces la resurse de până la 3 000 000 de lei, fără contribuția proprie sau până la 10 000 000 de lei, cu o contribuție de 15% din partea localității.

3.Vom continua să susținem elaborarea Planurilor Urbanistice Generale ale localităților. Pentru astfel de proiecte primăriile vor primi finanțare în proporție de 100% din costul total. Vom susține primăriile care atrag proiecte din surse externe. În acest sens, vom acoperi 100% din contribuția primăriilor pentru proiectele atrase din sursele externe”, a enumerat Spînu.

Conducătorul MIDR a subliniat că pentru acest program au fost alocați 600 de milioane de lei. „Pentru prima etapă au fost alocați 600 de milioane de lei. Această sumă poate crește în funcție de aplicări. Pe parcursul anului are loc rectificarea bugetului, iar atunci deja vom ști numărul aplicanților”, punctat Andrei Spînu.

În opinia sursei citate, Programul „Satul European” este un instrument de pregătire a primăriilor noastre pentru aplicarea la fondurile de preaderare la Uniunea Europeană.

„Primăriile își pot crește capacitățile, mai ales că, în cadrul acestor proiecte, au toată responsabilitatea în ceea ce privește desfășurarea licitațiilor de selectare a antreprenorilor. Astfel, atunci când vom avea acces la fondurile de preaderare, toate primăriile vor fi pregătite pentru a aplica la proiecte cu finanțare europeană”, a conchis ministrul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE