Indemnizația pentru absolvenții de la Universitatea Pedagogică care se angajează într-o școală din mediul rural a fost majorată până la 200 de mii de lei. Alocația va fi oferită pentru o perioadă de cinci ani. Iar pentru absolvenții colegiilor pedagogice, mărimea indemizației a crescut până la 160 de mii de lei. Noile măsuri au fost aprobate de Guvern și vin să-i încurajeze pe tineri să aleagă profesia de pedagog. Autoritățile își propun în așa fel să suplinească criza acută de cadre didactice în școlile din țară, notează moldova1.md
Pentru a convinge tinerii specialiști să muncească în domeniul educației, autoritățile promit și compensarea cheltuielilor pentru căldură, dar și a celor pentru chirie. Mai exact, cei care vor alege să meargă să predea într-o școală din mediul rural vor primi un ajutor unic în mărime de trei mii de lei pentru căldură și o mie de lei lunar pentru închirierea unei locuințe.
„Noi credem că prin acest proiect vom reuși să atragem mai mulți tineri în domeniul pedagogic. Mai mulți tineri la absolvirea științelor educației se vor angaja prin aceste programe, iar ulterior și vor rămâne în sistem. Credem că prin aceste majorări vom spori și atractivitatea profesiei și prestigiul ei”, a menționat Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației.
Studenții de la pedagogie spun că noile măsuri sunt destul de atractive, însă de scurtă durată. Salarile mari ar fi ceea ce i-ar determina să îmbrățișeze meseria de pedagog.
Ministerul Educației urmează să lanseze un concurs în care va prezenta locurile vacante în domeniu. Studenții și absolvenții interesați vor trebui să depună dosarele, iar ulterior, o comisie specială va decide unde vor fi repartizați tinerii specialiști. Potrivit datelor Ministerului Educației, cea mai mare lipsă de cadre didactice este în raioanele Hîncești, Cimișlia, Căușeni, dar și UTA Găgăuzia. Iar disciplinele matematică și limba și literatura română sunt cele unde este cea mai mare nevoie de dascăli. În prezent, în școlile din țară sunt aproximativ 7000 de cadre didactice lipsă.


