Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat la şedinţa deschisă a partidului neînregistrat „Drugaia Rossia” („Altă Rusie”), amintind că, acum 26 de ani, Rusia spera că „Republica Moldovenească Nistreană va deveni o rampă de lansare pentru schimbări în Federația Rusă însăși, nu neapărat vreo bază militară sau altceva, ci un teritoriu care, de exemplu, primește oameni și așa mai departe”.

„Dar ei nu ne-au justificat speranțele şi vorbesc nu doar de partidul național bolșevic. În general, opoziția rusă a sperat că Transnistria îşi va înainta mai ferm cerinţele. Ei însă s-au ocupat de explorarea spațiului de acolo, de fel de fel de afaceri și așa mai departe. Pe scurt, acolo nu a mai rămas nimic revoluționar. Şi iată că ei au dus o viață mizerabilă de 26 de ani. Am fost acolo în 1992, când era război, am încă multe relaţii, dar eu nu vreau să fiu cu ei, ei s-au ucis unul pe altul, au murit mulți, dar nu au justificat așteptările”, a subliniat Limonov.

El și-a exprimat regretul că același proces se atestă acum în Lugansk și Doneţk.

„Aici e influenţa Moscovei, căreia îi convine această stare de lucruri, deoarece Moscova se teme că bacilii revoluționismului vor trece de acolo în Rusia. Mai întâi se temeau că va trece din RMN, iar acum le este teamă că va trece de la RPD și RPL, deși acolo nu mai sunt deja niciun fel de bacili. Adică acolo s-a instaurat birocrația rusă, au venit consilieri grași, au venit funcţionari. Nu am văzut acolo pe niciun Che Guevara. Dar vedem aceiași oameni îngrozitori pe care îi vedem şi în Rusia”, a menționat Limonov.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE