Proiectul aprobat de liderii europenei prin intermediul unei videoconferinţe presupune susţinerea angajaţilor care şi-au pierdut locurile de muncă, companiile afectate de criză şi fondurile de investiţii ale statelor europene.

„Unele ţări au fost mai grav afectate şi, dacă nu acţionăm decisiv şi împreună, relansarea nu va fi simetrică, iar diferenţele dintre statele membre vor creşte”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.

„De asemenea, am convenit să lucrăm la elaborarea unui fond comun de relansare, considerat necesar şi urgent”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Liderii europeni însă nu au reuşit să cadă de acord asupra acestui plan. Ţările nordice, între care Germania şi Olanda, ezită, de teamă că vor fi nevoite să plătească datoriile şi pentru alte state, lovite mai grav de pandemie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE