Unii liberali au venit cu propuneri de denumire pentru noul partid, care va fi creat de către grupul liberalilor reformatori. În acest sens, deputatul PL, Valeriu Munteanu, a oferit câteva versiuni haioase pe care le-a scris pe blogul său personal, anunță Politik.md.
Una din denumiri pe care le propune deputatul este „Partidul celor 7 pitici”, aceasta inspirată din povestea „Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici”. O altă propunere este „Partidul Trădătorilor Reformaţi” sau „Partidul Reformatorilor Trădători”.
„În criză cronică de idei şi timp, portavocele uzate şi „pe alocuri” defecte, au declarat că viitorul partid nu are deocamdată o denumire, cel mai probabil artizanii acestor jocuri politice, oscilează între „Partidul Trădătorilor Reformaţi” sau „Partidul Reformatorilor Trădători”.
La fel, eventuala viitoare structură politică pigmentată în nuanţe curechii, nu are deocamdată nici lider. Probabil preselecţia încă nu s-a încheiat, iar dirijorul din umbră nu a decis încă cine va fi păpuşica naivă, care îşi va juca rolul umil de lider de partid.
Indiferent însă cine va purta cu ruşine stigmatul preşedintelui viitoarei invenţii politice autohtone, cu iz de votcă rusească, rămâne cert faptul că această structura va fi una de unică folosinţă, termenul de valabilitate expirându-i la data viitoarelor alegeri parlamentare”, mai scrie Valeriu Munteanu.
Potrivit lui, adevăratul motiv pentru crearea acestei formaţiuni politice estecompromiterea oricărui mesaj constructiv de pe segmentul de dreapta, prin vociferarea mesajelor denigratoare emanate dintr-o sursă de bruiere răzbunătoare. „Acţiunile politicienilor de ocazie, lipsite totalmente de viziune pe termen mediu şi lung, nu vor contribui în nici un fel, la coagularea forţelor de dreapta, ci doar vor turna apă la moara detractorilor românismului basarabean”, mai susține liberalul.