Considerat unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istorie, Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din sportul profesionist la vârsta de 38 de ani. Rafael Nadal, unul dintre cei mai mari și iubiți jucători de tenis a anunțat că se va retrage la finalul lui noiembrie, după ce va evolua pentru ultima oară în Cupa Davis. Rafa Nadal se retrage cu 135 de recorduri deținute în tenis, iar 5 borne nu vor fi doborâte vreodată.

"Sunt aici să vă informez că mă retrag din tenisul profesionist. Adevarul este ca au fost ani grei, mai ales acesti ultimi doi. Nu am reușit să mai joc fără limitări. Este o decizie grea, mi-a luat mult să o iau, dar în viața asta totul are un început și un final. Cred că este momentul potrivit pentru a pune capăt unei cariere care a fost lungă și mult mai de succes decât mi-aș fi putut imagina vreodată.

Sunt foarte încântat că ultimul meu turneu este faza finală a Cupei Davis, că voi reprezenta încă o dată țara mea. Se închide cercul, deoarece unul dintre primele mele triumfuri ca profesionist a fost finala de la Sevilla, în 2004. Mă simt super norocos pentru toate lucrurile pe care le-am putut experimenta, vreau să mulțumesc întregii comunități a tenisului, colegilor mei, marilor mei rivali. Am petrecut multe ore cu ei și am trăit multe momente de care îmi voi aminti toată viața", a fost mesajul lui Rafa.

Cu toate că a avut aproape întreaga carieră marcată de accidentări, Rafa Nadal se retrage din postura de unul dintre cei mai titrați jucători din istorie. A câștigat 22 de Grand Slamuri, 92 turnee ATP (36 de Masters), s-a impus de 4 ori în Cupa Davis (posibil 5 pentru că ultima reprezenație va fi în această competiție, luna viitoare) și a cucerit în două rânduri aurul olimpic.

În prezent, ibericul deține nu mai puțin de 135 de recorduri în tenis, lucru aproape incredibil. Dacă unele borne vor fi probabil depășite în viitorul apropiat - de exemplu cel de cel mai tânăr jucător care să fi câștigat toate cele 4 Grand Slamuri, Alcaraz mai având doi ani la dispoziție să se impună la Australian Open -, altele vor rămâne pentru totdeauna în istoria tenisului, fiind aproape imposibil de depășit.

Evident, cel mai spectaculos record e legat de victoriile de la Roland Garros, unde a cucerit 14 titluri. În afară de Djokovic și Federer, doar Pete Sampras a mai câștigat în carieră 14 trofee de Grand Slam. Dar vorbim de total, Rafa s-a impus doar la French Open de 14 ori. În era open, performanța lui Bjorn Borg, de 6 victorii pe zgura pariziană părea un reper greu de bătut în urmă cu 20 de ani, mari zguriși precum "Guga" Kuerten, Sergi Bruguera sau Thomas Musters nereușind niciunul să treacă de 3 succese în capitala Franței. Nadal a fixat un cu totul alt standard pentru tenisul pe suprafața roșie, iar probabilitatea ca cineva să îi doboare recordul la Roland Garros e infimă.

Ibericul e cel mai tânăr jucător care să fi câștigat toate turneele majore și să fie medaliat cu aur la Jocurile Olimpice. A atins această performanță la 24 de ani, iar faptul că Olimpiada are loc din 4 în 4 ani scade dramatic șansele oricui va urma să poată doborî acest record. Alcaraz ar fi fost în cărți să depășească această bornă dacă ar fi câștigat finala cu Djokovic, de la Paris, dar vorbim de un jucător precum Carlitos, văzut deja de specialiști cel mai bun tânăr din istorie. Să apară un tânăr care să câștige tot atât de devreme și să prindă și JO în "limita de vârstă" a lui Nadal pare în acest moment de neconceput.

Un al treilea record imposibil de bătut, în opinia noastră, e legat de faptul că Rafa a fost lider mondial în trei decenii diferite. Pentru prima oară el a urcat pe prima treaptă a podiumului în 2008, după Wimbledon, pentru ca apoi să revină la locul de onoare, în mai multe rânduri, de-a lungul următoarelor decenii.

Ultimele repere din cariera inegalabilă a lui Rafa au legătură cu suprafața lui favorită, zgura. El a reușit să lege 81 de victorii la rând pe suprafața roșie. De altfel, în perioada 2005-2008 el a avut o singură înfrângere pe zgură într-un turneu mare (contra lui Federer).

A 5-a bornă imposibil de depășit de cineva are legătură cu turneele cele mai importante pe zgură: are cel puțin 9 titluri la French Open (14), Monte Carlo (11) Barcelona (11) și Roma (10). De altfel, el între 2005 și 2007 a cucerit de fiecare dată aceste turnee.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE