Premierul Iurie Leancă a rămas entuziasmat după ce a vizitat mai multe sectoare de drum naționale care au fost complet reabilitate pe traseul Chișinău-Bălți.
"Ne-am oprit la câteva intersecții să vedem ce s-a schimbat. Din toată această călătorie trebuie să tragem anumite concluzii. Sigur că schimbarea este vizibilă, în sfârșit avem drumuri europene", a precizat Premierul.
Primul ministru s-a referit și la porțiunea de 32 de km de pe traseul Chișinău-Bălți care încă nu a fost reabilitată: "Vreau ca pe viitor să nu mai planificăm lucrările astfel, încât o secvență de drum să fie reabilitată într-un an, iat alta peste doi ani", a mai spus demnitarul.
În context, prim-ministrul a anunțat că în premieră, pentru anul 2014, peste 345 de milioane de lei vor fi alocați pentru reparația drumurilor locale, ceea ce înseamnă crearea condițiilor mai bune de acces spre școli, spitale şi alte instituții sociale.
La final, șeful Executivului a sugerat ca pe porțiunile reabilitate să fie instalate cât mai multe panouri informative, unde să fie clar indicată suma alocată și cine a finanţat lucrările: "Sunt granturi de la partenerii noștri. Trebuie să știm exact cine ne ajută!"
La eveniment au mai fost prezenţi șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, dar şi reprezentanți ai administrației publice locale şi ai societății civile.
Astăzi, pe traseul Chişinău-Bălţi au fost daţi în exploatare 90 de kilometri de drum național reabilitat integral care va asigura o conexiune dintre Chișinău, Orhei, Sângerei și Bălți. Costul lucrărilor este în valoare de peste 41 mil. euro, bani acordați de Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și BERD.

Acest proiect face parte dintr-un amplu program de reabilitare a cca 700 de km de drum din Republica Moldova cu suportul donatorilor internaţionali. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE