„Țara mea a pășit într-un an crucial pentru avansarea agendei sale de integrare europeană. Semnarea Acordului de Asociere nu mai târziu de luna august 2014 și aplicarea provizorie a acestuia, precum și încheierea procesului de luare a deciziilor de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, pe durata actualului mandat al Parlamentului European, va demonstra nu doar caracterul ireversibil al transformărilor actuale din Republica Moldova, dar va spori încrederea Moldovei că își va câștiga, în cele din urmă, drumul spre UE", a subliniat Iurie Leancă.
În mesaj se mai spune că discuțiile de la Vilnius, purtate cu cei doi șefi de Guvern, privind prioritățile de cooperare între Moldova și UE au întărit convingerea că țara noastră va beneficia de sprijinul Greciei și Italiei în realizarea obiectivului de integrare europeană.
Iurie Leancă a menționat că mizează pe o cooperare fructuoasă în timpul președinției celor două țări la UE.
Prim-ministrul moldovean a reconfirmat invitația adresată lui Antonis Samaras și lui Enrico Letta de a vizita Republica Moldova, în cel mai apropiat timp.
Grecia a preluat președinția Uniunii Europene la 1 ianuarie 2014, iar peste jumătate de an, pe 1 iulie, mandatul va fi preluat, prin rotație, de Italia.