Politik.mdPremierul Iurie Leancă a fost deranjat extrem de activitatea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, pentru că nu s-au prezentat la ședința de astăzi a Guvernului, anunță Politik.md.
Și asta exact în timp ce premierul planifica să pună în discuții problema prețului la barilul de petrol, în contextul devalorizării dolarului american.  „Am discutat ani de zile despre metodologia de calcul a prețurilor. Înțeleg că până acum aceasta nu a fost aprobată. Avem deja peste o lună de când s-a discutat acest subiect, deși în Regulament se dau 15 zile pentru discuții. Când barilul scade semnificativ și în Europa scade prețul - doar în Moldova acesta crește.
Dar am făcut și eu o analiză și am constatat o chestie, care nu se explică logic: la noi totul este invers decât pe plan mondial. Dacă ANRE vine, atunci să vină tot timpul la ședințe, iar dacă nu vine - să nu vină deloc. Sunt unele chestii pe care le poți înțelege și explica, dar sunt chestii care mă depășesc. Eu respect autonomia Agențiilor de Reglementări, dar asta nu înseamnă că suntem pe două planete paralele, care nu se intersectează deloc”, a spus Iurie Leancă pe o tonalitate ridicată.
Menționăm, că ultima majorare a prețului la produsele petroliere a avut loc două săptămâni în urmă, după ce „Lukoil Moldova” a stabilit prețuri cu 30 de bani mai mari la benzină și cu 20 de bani mai mari la motorină.  Și asta deși cotațiile dolarului la nivel mondial au scăzut ușor, astfel depreciindu-se puțin și în raport cu leul moldovenesc.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE