Dosarul numit generic "Sacoşa", în care este judecat fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va fi reluat de la zero. Decizia a fost luată de judecătorii Curţii Supreme de Justiţie. Şedinţele au fost puse pe pauză încă de la sfârşitul lunii iunie 2025, după ce unul dintre cei trei judecători din complet a fost înlocuit. Unii experţi în justiţie spun că în această situaţie există riscul de tergiversare a procesului, însă măsura este una legală şi dictată de schimbarea completului de judecată, notează TVR Moldova
Până în luna iunie, dosarul "Sacoşa", în Igor Dodon are statut de învinuit, a fost examinat de Ghenadie Eremciuc, Ion Malanciuc şi Stella Bleşceaga, preşedintele completului. Ion Malanciuc a fost numit judecător al Curţii Constituţionale, iar timp de cinci luni, şedinţele au fost puse pe pauză. Săptămâna trecută, părţile din dosar au fost anunţate că Malanciuc a fost înlocuit cu magistratul Vladislav Gribincea, iar dosarul va fi reluat de la zero. Prima şedinţă în completul nou de magistraţi va avea loc mâine, 25 noiembire.
„Procuratura Anticorupție a recepționat încheierea instanței de judecată, adică a CSJ, privind stabilirea ședinței de judecată pentru data de mâine (n.r. 25 noiembrie). Procuratura a fost informată că cercetarea judecătorească pe acest dosar va fi reluată de la început. Cauza este schimbarea completului de judecată”, a precizat, pentru Teleradio-Moldova, șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan.
Potrivit procurorului-șef al PA, decizia este definitivă: „Această încheiere nu se supune căilor de atac, conform încheierii prezentate Procuraturii Anticorupție”.
Dumbravan a precizat că atât procurorii, cât și avocații au fost obligați să prezinte o listă actualizată a probelor: „A fost obligat procurorul, adică a fost pus în sarcina procurorului și a apărării prezentarea listei actualizate a probelor pe care aceștia le propun să fie cercetate în acest dosar”.
Șeful PA a menționat că procesul va fi reluat de la zero.
„*Ce urmează? În opinia mea, depinde cum va decide instanța de judecată – ca să fie începută, precum este menționat și în încheiere, cercetarea pe viu a martorilor și a probelor acuzării, inclusiv a probelor apărării, care vor fi invocate și acceptate de instanța de judecată. Decizia referitoare la acceptarea unor probe aparține instanței de judecată, Curții Supreme de Justiție în cazul respectiv”, ne-a spus Marcel Dumbravan.
Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, judecat în acest dosar, nu a fost de găsit pentru un comentariu. Unul dintre avocaţii acestuia ne-a spus că mai multe detalii ne va oferi mâine, după proces.
"Da, noi cunoaştem că este şedinţa de judecată, mâine am fost citaţi. Prin urmare, mâine vom face toate comentariile ce ţin de şedinţă. Veţi vedea că este alt judecător în complet. Asta este. Domnul Gribincea. - Aţi fost citat şi pentru faptul că se reia de la zero acest dosar? - Avem comunicate două acte de procedură, două încheieri ale instanţei, inclusiv ceea ce dumneavoastră spuneţi", a afirmat Petru Băla, avocatul lui Igor Dodon.
Dosarul "Sacoşa" a ajuns pe masa magistraţilor de la Curtea Supremă de Justiţie în octombrie 2022. De atunci şi până acum, completul de magistraţi s-a modificat de cel puţin şapte ori, însă examinarea procesului nu a fost afectată. Unii experţi în justiţie spun că reluarea de la zero ar putea tărăgăna procesul.
Alţi experţi spun că procesele din dosarele de rezonanţă de la Curtea Supremă de Justiție vor fi afectate atât timp cât autorităţile nu vor rezolva problema crizei de magistraţi din această instanţă.
În prezent, la Curtea Supremă de Justiție activează doar șapte magistrati în timp ce 65 la sută dintre funcțiile vacante rămân în continuare neocupate. Potrivit CSM, la sfârșitul lunii septembrie, pe masa judecătorilor din această instanță erau în jur de șapte mii de dosare neexaminate.
Igor Dodon este învinuit de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat.
Procurorii îl acuză pe fostul preşedinte că ar fi pretins de la Vlad Plahotniuc peste un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Dodon, care pledează nevinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.


