Cea de-a 5 ediţie a “Jurnalului săptămânal la Europa Liberă” (din decembrie 2008 până în decembrie 2009) a jurnalistei Valentina Ursu, dar şi “Realitatea cu amănuntul”, a jurnalistului Iulian Ciocan, ajuns la ce-a de-a treia ediţie, au fost lansate în seara zilei de luni, 25 ianuarie.
“Jurnalul include cele mai diverse persoane din ţara noastră: ţărani, fermieri, studenţi, jurnalişti, politicieni. Jurnalele oamenilor simpli sunt cele mai sincere, pentru că politicienii le fac aşa mai frumoase ca să le placă şi lor şi altora, iar omul simplu vine cu inima deschisă şi prezintă viaţa sa trăită timp de 5 zile. Este o experienţă frumoasă pentru că mă bucur că se scrie istoria adevărată în paralele cu cea pe care o scriu istoricii”, menţionează Valentina Ursu.
Iulian Ciocan a ţinut să specifice că “Realitatea cu amănuntul” “este o carte în care am înserat tabletele mele pe care le citesc în fiecare zi la radio, iar la sfârşit de an fac o selecţie a acelor material care mi se par mai curioase şi mai interesante. Materiale în care sunt prezente diferite personaje mai haioase şi mai emblematice. Personajele sunt dintre cele mai diverse de la măturătorul lehămitit, alegătorul electrizat, omul de curând înavuţit, funcţionăraşul arogant, oameni pe care i-am întâlnit pentru că aici nu inventez nimic, personaje reale”.
Prezent la ceremonie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu, a spus că s-a simţit liber atunci când a scris jurnalul şi că i-a plăcut această experienţă, mulţumindu-i echipei de la radio Europa Liberă pentru munca depusă.
Premierul Vlad Filat, a spus “când mă uit în urmă şi recitesc jurnalul este ceva interesant şi privesc cu alţi ochi ceea ce am realizat şi ce nu am realizat în această perioadă şi, desigur, fac concluziile de rigoare.
“Este o idee interesantă de a trata lucrurile, de a veni în faţa publicului în această manieră spontană, pentru că astfel putem să înţelegem lucrurile mai bine, personalităţile, caracterul lor”, a menţionat Marian Lupu, liderul PD.  
Şi liderului fracţiunii PL, Ion Hadîrcă, i-a plăcut această experienţă spunând că “este interesant să ai un jurnal al tău, mai ales în acest an, 2009, care a constituit unul foarte interesant pentru ţara noastră”.
Ediţiile celor mai reuşite lucrări ale jurnaliştilor Valentina Ursu şi Iulian Ciocan nu pot fi găsite în librării. Ele se distribuie gratis tuturor celor interesaţi şi pot fi găsite la biroul Europei Libere.
“Jurnalul săptămânal” conţine 1000 exemplare, iar “Realitatea cu amănuntul” – 500 de exemplare. La eveniment au fost prezenţi echipa de la Radio Europa Liberă, mulţi jurnalişti, politicieni, dar şi prietenii acestui post de radio.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE