„Ameninţarea şi intimidarea pentru expunerea opiniilor critice sunt inadmisibile într-o societate democratică şi cad sub incidenţa legislaţiei în vigoare. Consiliul de Presă solicită postului de televiziune Publika TV să se desolidarizeze public de ameninţările lansate de colaboratorul său şi să desfăşoare o investigaţie internă pe marginea acestui caz”, se menționează în declarația publică.
La 31 august 2015, jurnalista Alina Ţurcanu, membră a Consiliului de Presă din Republica Moldova, a plasat pe reţeaua de socializare Facebook o opinie critică despre prezentarea unor informaţii de către portalul www.publika.md. După publicarea acestui comentariu, Alina Ţurcanu a fost intimidată şi ameninţată de colaboratorul postului de televiziune Publika TV, Daniel Lachi, inclusiv prin următorul avertisment: „o să te urmăresc şi fă aşa ca să nu fie nevoie să te pedepsesc”.
Ulterior, jurnalista a scris că redactorul Publika a sunat-o și i-a cerut socoteală, înjurând-o, pentru o postare în care critica postul TV.
„Accept să polemizez cu colegii de breaslă, accept să fiu, la rându-mi, criticată, dacă e cazul, cu argumente. Dar nu accept limbaj suburban și amenințări pentru faptul că mi-am exprimat o opinie. Există niște limite, există Codul deontologic, dar și Codul Penal. Haideți să avem un dialog civilizat, indiferent de instituția unde lucrăm și problemele personale pe care, eventual, le avem”, a scris Alina Țurcanu pe pagina sa de facebook.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE