FOTO: Zdg.md

Judecătorul Gheorghe Balan, care soluționează dosarul lui Vladimir Andronachi și Anatolie Blonschi, învinuiți de implicare în „furtul miliardului”, riscă să fie sancționat disciplinar. Membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, a sesizat în acest sens Inspecția judiciară după apariția în presă a unui material, în care Balan spune că este intimidat de actuala putere. Potrivit lui Ion Guzun, Gheorghe Balan încearcă să-i imprime dosarului un caracter politic, notează jurnal.md

Gheorghe Balan a emis o încheiere judecătorească, pe 31 ianuarie curent, în care îi informează pe inculpații Andronachi și Blonschi că nu poate fi obiectiv în examinarea dosarului, deoarece a devenit ținta unor acțiuni de intimidare și filaj, dar și a unei campanii mediatice declanșată de actuala putere menită să-i denigreze imaginea. Potrivit lui Balan, anumite structuri ale statului au întreprins acțiuni pentru a-l determina să adopte soluții ilegale, dar „convenabile” acestora.

În opinia membrului CSM Ion Guzun, există o bănuială că judecătorul Gheorghe Balan încalcă prevederile Codului de etică și conduită profesională.

„Am considerat din acel material și mi-a părut suspect și am expus la Inspecția Judiciară referitor la publicarea unei încheieri unipersonale referitor la o cauză care se examinează în ședință închisă. Judecătorul a considerat că trebuia să fie publicată această încheiere. Un alt aspect, am solicitat să fie verificată informația referitor la intimidările și filaj precum și inducerea că dosarul ar fi motivat politic”, spune Guzun.

Dosarul în care Vladimir Andronachi și Anatolie Blonschi sunt învinuiți de implicare în „furtul miliardului” a fost trimis în judecată în luna martie trecut. Primele ședințe de judecată au fost publice. Ulterior însă, judecătorul Balan a dispus examinarea cauzei cu ușile închise, la cererea apărării, deoarece „eventuale reportaje și/sau emisiuni legate de prezentul proces judiciar riscă să-i afecteze emoțional familia inculpatului”. Unele probe ar constitui „secrete bancare și de stat”, după cum a informat Procuratura Anticorupție.

„Se primește o situație paradoxală că în timpul urmării penale procurorul a invocat că este necesară autorizarea judecătorului de instrucție pentru că sunt documente care prezintă secret bancar, dar pe de altă parte, în instanță prezintă situația că este necesar de examinat public chiar și documentele ce prezintă secret bancar”, afirmă Balan.

Anterior, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a cerut inițierea unei proceduri disciplinare împotriva lui Gheorghe Bălan.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE