O bandă de hoţi, din care fac parte şi români, a jefuit, ziua în amiaza mare, un magazin de lux din Paris. În jur de 15 infractori înarmaţi şi cu feţele acoperite au devastat magazinul şi au furat 20 de ceasuri în valoare de un milion de euro. Un minor român şi un cetăţean moldovean au fost deja reţinuţi, alături de alţi trei est-europeni, care nu aveau însă acte de identitate.
Un cameraman amator a reuşit să filmeze momentul în care banda fugea cu prada. Hoţii şi-au făcut ieşirea în stil mare: au aruncat cu fumigene, apoi au pornit fiecare în altă direcţie. Românul în vârstă de 17 ani şi cetăţeanul moldovean de 24 de ani au fost reţinuţi de poliţie imediat după jaf, la nici un kilometru distanţă de magazin.
"Au plecat pe jos pentru că, cel mai probabil, ştiau că circulaţia rutieră în Paris este foarte aglomerată şi aşa aveau mai multe şanse să scape de poliţişti" a declarat bijutierul Francois Weiss.
Magazinul jefuit se află într-un cartier select al capitalei franceze, în apropierea Ministerului Justiţiei. Modul de operare i-a surprins chiar şi pe oamenii legii.
"Doi bărbaţi bine îmbrăcaţi s-au prezentat în faţa magazinului, a cărui uşă a fost deschisă de către angajaţi. Aceştia au ţinut uşa deschisă pentru un al treilea bărbat, care a blocat-o. Au fost urmaţi imediat de alţi şase care au năvălit în magazin, având asupra loc obiecte contondente, bâte şi topoare, obiecte care le-au permis să spargă vitrinele cu repeziciune", a relatat comisarul de poliţie.
Poliţia franceză colaborează la această anchetă cu agenţi români.