Premierul Iurie Leancă o invită la dans pe președinta fracțiunii comuniste din Parlament, Maria Postoico. Invitația a fost lansată astăzi, 24 februarie, în cadrul emisiunii Alb&Negru pe Unimedia.
„Chiar o invit pe doamna Postoico, la prima ocazie, la un dans, ca să vadă cum eu dansez”, i-a replicat Iurie Leancă. Invitația a fost lansată drept răspuns al premierului la o declarație a comunistei, anunță Politik.md.
Maria Postoico l-a criticat pe șeful Executivului de faptul că permanent dă vina pe comuniști, pentru toate greșelile actualei guvernări. „Este o vorbă, unui dansator prost întotdeauna îi încurcă ceva”, spunea Maria Postoico în discursul său de la începutul noii sesiuni de primăvară-vară.
Totuși, pe o tonalitate mai serioasă, premierul a menționat că speră totuși la o comunicare cu opoziția comunistă și asta pentru că „un dialog este mai bun oricând, decât discuții pe poziții de pe baricade”.
„Trebuie dezvoltate instituțiile statului, ca cetățeanul să se simtă protejat, și asta prin concurs de idei, dar nu prin chemări la revoluții de catifea”, a adăugat Iurie Leancă.
Însă șeful Cabinetului de Miniștri este sceptic cu privire la găsirea unui consens de comunicare dintre actuala guvernare și Partidul Comuniștilor.