Fostul prim-ministru, Iurie Leancă, a specificat cum se va comporta el și colegii săi deputați neafiliați în cadrul ședinței de joi, când va fi discutată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț, anunță Politik.md.  Deși deocamdată este indecis, Leancă a menționat că astăzi va avea loc ședința Biroului politic al PPEM și se va decide cum vor proceda deputații în continuare.
„Vreau să înțeleg dacă există astăzi o Coalitie AIE-3 sau ea nu există. Auzim în ultimile zile declarații contradictorii atât din partea celor din  PLDM, cât și a celor din partea PD și vom vedea cum se vor comporta cele 3 componente ale Alianței.  Din punctul meu de vedere, acest Guvern în frunte cu primul ministru a contribuit la discreditarea a tot ce înseamnă actul guvernării.
În curând vor fi 100 de zile de când a fost înscăunat acest Guvern, ați văzut dvs un plan anti-criză? Toată lumea pornește de la ideea că suntem într-o criză puternică economică, bancară, nu mai vorbesc de cea socială. Ați văzut ca guvernarea, nu doar Guvernul, să propună un plan anti-criză, sau un plan de reformă a instituțiilor de drept pentru a combate mult mai eficient corupția? Deci avem toate motivele ca să nu oferim un vot de sprijin pentru acest Guvern și acestei guvernări per ansamblu.
În același timp, înțelegem că demiterea Guvernului generează riscuri de Coaliție de stânga sau de alegeri anticipate și suntem gata de aceste alegeri anticipate, dacă aceasta va fi decizia celor, care și-au asumat actul guvernării. Deocamdată suntem în perioada de analiză. Mâine vom avea biroul partiului și vom decide cum ne vom comporta joi. Dar nu văd motive să susținem această guvernare”, a menționat Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la Realitatea TV.
De asemenea, politicianul s-a referit și la cooptarea deputaților neafiliați în cadrul unei noi majorități parlamentare. El a menționat că în prezent este necesară o resetare a majorității, deși a specificat că „pe colegii săi din partid nu îi interesează crearea unei Alianțe, atât timp cât nu se va pune accent pe reforma instituțiilor de drept și lupta contra corupției. În același timp, Iurie Leancă nu exclude o coaliție alături de Partidul Democrat, dar cu condiția ca mai mulți deputați din PLDM să se alăture echipei PPEM, care să poată fi creată o nouă fracțiune parlamentară. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE