ISTORII DE VIAȚĂ // R. Moldova – neprietenoasă cu refugiații de RĂZBOI

Pe Mohamed l-am întâlnit la Piața Centrală din Chișinău, unde se află zilnic, de aproape 20 de ani. Iarna vinde citrice, vara mere și toamna struguri. Are doi copii minori și muncește din greu ca să-i întrețină. Îi crește singur de ani buni, fapt pe care ni-l spune chiar el.

Este mai puțin optimist doar când vine vorba despre cei pe care i-a lăsat acasă, în Afganistan. Pentru că nu are acte ce i-ar permite să iasă din țară, iar cetățenia nu a primit-o nici din a treia încercare, Mohamed nu își poate vedea familia.

”Întâi mi s-a spus să aduc un act doveditor precum că nu am comis infracțiuni în țara mea, apoi am susținut examenul la limba română și la cunoașterea prevederilor Constituției și tot n-a fost de ajuns. Deși lucrez legal și locuiesc în Moldova de 20 de ani, recent mi s-a refuzat a treia oară acordarea cetățeniei. Motivul invocat a fost faptul că aș fi periculos. Am constestat refuzul în instanța de judecată, dar cererea mi-a fost respinsă de judecători. Acte provizorii ce mi-ar permite să ies din țară tot nu mi se eliberează. Când am plecat i-am promis tatălui că revin degrabă și au trecut zeci de ani de atunci”, povestește bărbatul.

Despre o situație similară relatează și John Onoje, refugiatul din Sierra Leone care acum câțiva ani a vrut să devină președinte. Îi tremură vocea când povestește despre cum a reușit să fugă de războiul civil din țara lui, dar și despre primii ani petrecuți fără acte în Republica Moldova. Potrivit lui, Moldova este țara în care ”neonazismul este în floare, fapt pe care îl văd toți, înafară de autorități”.

Acum 15 ani, la mijlocul anului 1999, a fugit în Republica Moldova din calea războiului dintre musulmani și creștini, din țara lui. A fost întâlnit la gara din Chișinău de un prieten, care l-a primit la el în primele săptămâni, iar de atunci numai pe cont propriu a trebuit să se descurce.

”În Sierra Leone era groaznic. Războiul civil făcea tot mai multe victime și dacă nu plecam – următorii am fi putut fi eu și familia mea. Ei au ales să meargă în Kenia – pe mine m-a adoptat Moldova”, ne-a povestit bărbatul.

Întâi a vândut ziare, dar s-a lăsat de ele ”pentru că era periculos”. Acum vinde cafea, dar și aici a fost nu o dată arătat cu degetul, înjurat și agresat. Ultima dată John s-a ales cu numeroase traume și cu buza tăiată, iar agresorul  - cu o amendă simbolică, de 200 lei.

”Curentele neonaziste capătă tot mai mulți aderenți în Republica Moldova. Asta o văd toți, înafară de autorități. Pentru că nu sunt ca ei, unii se limitează la a mă înjura, numindu-mă maimuță, în timp ce alții trec și la fapte. Chiar și așa, mă consider poate mai avantajat decât alții. Fără acte, refugiații sunt oameni-fantomă pe care e cel mai ușor să îi neîndreptățești. Dacă pățesc ceva, oricum nu îi caută nimeni”, este convins Onoje, devenit recent cetățean al RM.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a venit în țara noastră din 1999, însă abia în 2004 a obținut statutul de refugiat și dreptul de a munci legal, iar în 2011 – cetățenia. Un an mai târziu, acesta a candidat și la funcția de președinte.

După ce a locuit mai mulți ani în Republica Moldova și are deja un copil cu o moldoveancă - acum riscă expulzarea în Siria. Acolo, poate fi omorât imediat pentru dezertare din armată, susține băiatul care a soliciat să îi fie păstrat anonimatul.

”Am venit să învăț aici și înainte să îmi termin studiile am și întâlnit-o pe soția mea. Apoi ea a rămas însărcinată și pentru că în țara mea e război, de atunci am decis să locuim aici. Nu am cerut statut de refugiat, în speranța că voi obține cetățenia, iar acum risc să fiu expulzat în Siria. E greu și aici, unde nu trăim bine, dar măcar trăim”, relatează bărbatul.

Vladimir Bilobaba și Olga Galițina, împreună cu cei trei copii ai lor, formează o familie de mai bine de un deceniu. O familie mai puțin obișnuită, dacă urmărim firul evenimentelor pe care le-au trăit aceștia în ultimii trei ani. Într-o discuție prin skype, aceștia au acceptat să ne vorbească despre calvarul pe care îl trăiesc.

”Eu sunt cetățencă a Ucrainei, în timp ce soțul e apatrid. În țara mea de baștină, eram persecutați de regim. În 2011 am decis să venim în Moldova, unde am cerut azil politic. Probabil pentru a nu strica relațiile cu statul vecin, am fost refuzați în repetate rânduri. (...) Au fost trei luni de groază, când nu aveam unde merge, iar pentru ședere ilegală periodic îmi erau arestați copii iar mai apoi mi-a fost întemnițat și soțul, bolnav de cancer”, își amintește Olga Galițina.

Nu au trecut nici două luni până când aceștia au fost despărțiți definitiv. Femeia a fost expulzată în Ucraina, în timp ce soțul, fiind apatrid, a fost trimis la întâmplare, în Rusia.

”I-au dat bilet doar într-o direcție, spre o țară care nici măcar nu era a lui. Pentru că nu era nici cetățean rus, Vladimir a fost ținut trei săptămâni pe teritoriul aeroportului din Rusia, în zona neutră. Bariera principală de comunicare a fost și faptul că avea cancer la gât, boală care de mai mulți ani i-a furat capacitatea de a mai vorbi”, afirmă femeia.

Chiar dacă de la incident au trecut trei ani, familia Bilobaba astăzi este separată. În timp ce Olga Galițina se află pe teritoriul României, unde a ajuns ilegal, despre soț nu știe nimic de câteva luni.