Mai mulţi istorici au discutat, miercuri, 28 octombrie, despre modificările ce ar trebui să survină în programa şcolară la disciplina Istorie.
În acest context, istoricii au recomandat revenirea la “Istoria Românilor”, publicarea de noi manuale şi reintroducerea examenului la istorie în clasele absolvente (a 9-a, a 12-a).
Potrivit doctorului habilitat în istorie, Demir Dragnev, predarea istoriei în şcoli, a fost pe de o parte ideologizată, iar pe de alta, marginalizată. “Ideologizarea era prin promovarea moldovenismului şi a românofobiei, marginalizarea a fost prin excluderea examenului în clasa a 9-a, şi la BAC”.
Istoricul susţine că subiectele la examenul de istorie sunt foarte sofisticate, intenţionat pentru ca elevii să nu aleagă această disciplină la examene.
Ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, prezent la masa rotundă a Asociaţiei Istoricilor, a precizat că aşteaptă concluziile şi recomandările istoricilor timp de o lună, după care o comisie specială le va studia şi vor fi luate deciziile necesare. Ministrul nu a putut preciza un termen în care programa şcolară va fi finisată şi a recomandat până atunci profesorilor să folosească “diferite manuale, inclusive manualele de istorie a Românilor care se mai găsesc prin şcoli”.
Totodată, potrivit ministrului, cel mai probabil, manualul se va numi, pur şi simplu, “Istoria” şi a dat asigurări că anul următor “vor fi editate 5-6 manuale de istorie şi nu 2 cum s-a întâmplat pe parcursul anului curent”.
Amintim că din 2006, la iniţiativa guvernării comuniste, disciplina “Istoria Românilor” a fost înlocuită cu “Istoria Integrată”, criticată de istorici şi profesori, pe motiv că ar reflecta ideologia Partidului Comuniştilor.