Fostul premier, Ion Sturza, a venit cu un mesaj, prin care și-a relatat experiența pe care a avut-o cu diplomații și oficialii americani. Mesajul lui Sturza, vine după ce ieri seara ambasadorul SUA în R. Moldova a menționat că va susține Guvernul de la Chișinău și a spus că eventualele alegeri anticipate ar veni în detrimentul țării.
Iată ce a scris ulterior Ion Sturza:
Din copilărie mi-a rămas în memorie imaginea bunelului Emanuil gârbovit asupra aparatului de radio, lăsat de români în timpul războiului. La acesta, printre hârâituri și pocnituri, bunelul aștepta semnalul „când vor veni ai noștri”...
Dumnezeu să-l ierte, nu a mai apucat să ajungă să-i vadă pe „ai noștri”, eu însă da. Au venit! Cu portavionul care avea un nume sugestiv, „Victoria”. Ce e drept, ancorase pe Dâmbovița, nu pe Bâc…
Aceasta, dragi moldoveni, se numește politică reală, nu visată…
Volens nolens s-a ajuns și la: furați, băieți, miliarde, sărăciți poporul, spălați miliardele mafiei, faceți contrabandă, trafic. Într-un cuvânt: jefuiți în pace, numai să nu vină rușii!
Dar ei nici măcar nu trebuie să vină, ei sunt în mintea moldovenilor ca o soluție să scape de cei care le-au capturat statul. Încă câteva luni de guvernare „proeuropeană” și moldovenii vor construi poduri de „flori” peste Nistru.
În aprilie 2009, profitând de un dineu diplomatic la Washington, am încercat să atrag atenția la atrocitățile la care erau supuși tinerii din Moldova de către regimul Voronin. Diplomatic mi s-a spus că politica are limitele sale, că „noi îl susținem pe Voronin pentru că este ( sic!) anitirus”! Eu, rău fiind, totuși le-am stricat pofta de mâncare, punându-le la desert pe masă fotografii cu tineri maltratați în comisariatele de poliție.
Și Ianukovici a fost „susținut” până în momentul când poporul l-a alungat…
Știu că urmează o perioadă extrem de grea pentru cei care se opun regimului de putere absolută de la Chișinău. Grupul Petrenco sau feciorii lui Timofti sunt floare la ureche. Nu se vor limita la capete sparte și filme porno… Nici pe „portavion” nu putem miza...
Dar eu prefer să stau „copăcel”, nu gârbovit, în speranța că vor veni „ai noștri”. Pentru mine „ai noștri” sunt moldovenii.
P.S. A nu se interpreta ca o frustrare. Eu sunt persoană cu experiență și îmi dau seama ce înseamnă „politica reală”.
Dar și sper că am înteles corect că:
- nu îl susțineți pe Xulescu;
- alegerile nu sunt considerate o problemă, ci o soluție;
- veți începe o investigație pe bune „de unde-s banii”.
O zi pașnică să aveți! 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE