La ședința CSP, încă, candidatul la funcția de procuror General interimar, Ion Munteanu a vorbit și despre declarațiile de venit și interese personale

„ Tot ce am reușit să acumulez din procuratură este o Dacia Duster, banii din concediu nefolosit, ani de-a rândul”, a spus Ion Munteanu. Desigur, nu au lipsit și donațiile pe care el le-a avut.

Munteanu a trebuit să dea explicaţii şi despre donaţiile declarate. El a menţionat că este vorba de donaţiile făcute cu ocazia diferitor evenimente de familie de către părinţi şi că nu le poate interzice să facă cadouri nepoţilor, iar socrii sunt persoane înstărite şi au avut posibilitate să-i ofere o locuinţă.

ZdG a scris că Ion Munteanu locuiește într-o casă donată în 2017 de socrii săi, Valentin şi Elena Braşovschi. Imobilul cu o suprafață de 105,8 metri pătrați este ridicat pe un teren cu o suprafaţă de 5 ari și are o valoare indicată de 1,2 milioane de lei.

Valentin Braşovschi, socrul procurorului, este fostul administrator al companiei de construcţii „Dansicons” SRL, una din cele mai cunoscute de pe piaţă, fondată de fostul deputat Iurie Dârda. Braşovschi a plecat de la companie în februarie 2017, familia sa fiind proprietara companiei „Ideal Construct”, care din septembrie 2019 a trecut la Victor Soltan.

În 2017, familia procurorului a primit cadou un Mercedes fabricat în 2014, pe care l-a declarat la 50.000 de lei. În acelaşi an, procurorului Ion Munteanu i-a fost oferit în folosinţă gratuită un alt Mercedes, fabricat în 2011.

În 2020, Ion Munteanu şi-a cumpărat un automobil de model Dacia, pentru care a plătit 147.609 lei.

Procurorul a raportat pentru anul trecut venituri salariale de 351.444 lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE