Un membrul al lumii criminale, alias „Znaga”, aflat în căutare pentru producerea, prepararea și păstrarea substanțelor narcotice a fost reținut la 17 octombrie. Pentru reținerea acestuia a fost nevoie de implicarea celor de la BDPS ”Fulger”.
În timpul reţinerii, care a avut loc  în fața unui bar din orașul Rîșcani, suspectul a încercat să fugă,  opunând rezistenţă, amenințând colaboratorii de poliție cu un cuțit ce-l deținea. Suspectul a fost imobilizat de către oamenii legii și condus l-a Comisariatul de poliție Rîșcani.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, locuitor al orașului  Rîșcani, a fost anterior judecat pentru furturi din apartamente în proporții deosebit de mari.
În prezent, se întreprind măsuri procesuale pentru întărirea probelor și tragerea la răspundere a acestuia conform legislației.  
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE