Încă un fost ministru român a ajuns pe banca acuzaților, după ce procurorii DNA au trimis în judecată dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influență. Este vorba despre Constantin Niță, comunică Politik.md.
Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că, în cursul anului 2013, Constantin Niță, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri un comision de 5 la sută din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Omul de afaceri a fost și cel care l-a denunțat oamenilor legii pe demnitar.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, comisionul de aproximativ 3,4 milioane de lei românești a fost pretins de Constantin Niță pentru a-l influența pe primarului de municipiu să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.
„Activitățile de exercitare a influenței pe lângă funcționarul public și de efectuare a promisiunii că-l va determina să îndeplinească actele ce intrau în atribuțiile sale de serviciu au fost înfăptuite de inculpatul Niță Constantin în cursul anului 2012. De asemenea, solicitarea sumei în cuantum de 5 procente din valoarea contractului a avut loc după inițierea procedurii privind proiectul respectiv, precum și după solicitarea, de către primar, cu titlu de mită, a unui procent de 10 procente din valoarea contractului, acțiuni ce au avut loc în prima parte a anului 2013'', mai precizează oameni legii.
În consecință, la data de 21 iulie 2013, Constantin Niță ar fi primit 30 000 de euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Constantin Niță, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5 000 de euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă, reprezentanții omului de afaceri ar fi remis firmei indicate de Constantin Niță 303 118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014.
Procurorii DNA afirmă că suma solicitată nu a fost achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, iar sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea fostului ministru.
În cauză, a fost instituit sechestrul asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niță până la concurența sumei de 435 823 lei, reprezentând obiectul infracțiunii de trafic de influență reținute în sarcina sa.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție din România.