Peste 700 de localități vor avea drumuri mai bune. Pentru asta s-au alocat 390,13 mln de lei. În total, fondul rutier pentru anul 2014 constutuie 1, 326 miliarde de lei. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de lucru a Consiliului Fondului Rutier. De asemenea, a fost aprobat Programul de repartizare a mijloacelor Fondului Rutier.
Viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim, a anunțat că la elaborarea Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier s-a lucrat mai bine de trei luni.
„Noi am luat ca bază obiectivele necesare, cum ar fi cele de tranzit, de anul trecut, care au rămas pentru acest an și viitor. La capitolul reparații periodice avem multe obiecte de importanță majoră: Rezina-Orhei-Călărași și Anenii Noi-Căușeni-Ștefan Vodă. De asemenea, peste 500 de km de drum vor fi supuse tratamentului bituminos", a adăugat viceministrul.
Astfel, conform Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier, 616 milioane de lei revin pentru drumurile naţionale, iar 319 milioane de lei pentru drumurile locale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE