Ministrul Educației, Dan Perciun dă de înțeles că salariile pentru pedagogi în anul curent nu vor fi majorate. Lefurile cadrelor didactice vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025.
„Eu am spus și anterior că majorări în acest an nu vor fi. Urmează, de la 1 ianuarie 2025. Nimeni n-o să dea acum detalii cu privire la valoarea majorării. Suntem în plin proces de definitivare a planificării pentru următorii trei ani, suntem în discuții pe buget, ne clarificăm acum în privința resurselor care vor fi disponibile anul viitor. În perioada octombrie-noiembrie vom avea o claritate cu cât vor fi majorate salariile anul viitor. Evident că vor fi aceste majorări. Ele există în fiecare an. Dar toată lumea are acum așteptări despre mărimea acestor majorări. Nu cred că a existat vreun an în istoria Republicii Moldova când n-au fost aceste majorări. Ele vor fi. Întrebarea este: cât vor constitui aceste majorări? Și vom putea spune asta mai clar în perioada octombrie-noiembrie când vom ști mult mai bine cum va arăta bugetul pentru anul 2025", a spus Dan Perciun la Rlive TV.
Salariile cadrelor didactice au fost majorate la 1 ianuarie 2024 cu aproximativ 15%.