Liderul fostului partid "Șor", Ilan Șor, a transmis luni, 1 decembrie, un mesaj video în care a anunțat închiderea proiectelor sociale pe care le coordona în Republica Moldova. Potrivit acestuia, decizia a fost luată după ce autoritățile de la Chișinău ar fi "blocat toate posibilitățile tehnice de a ajuta oamenii".

"Știți foarte bine ce am făcut pentru cetățeni în ultimii ani – parcuri, drumuri, școli, spitale. Am plătit pensii și indemnizații oamenilor simpli. Am transformat Orheiul într-un brand cu parcuri îngrijite și transport gratuit. Aleșii noștri locali vor fi nevoiți să-și dea demisia și să renunțe la mandat. Îmi retrag sprijinul politic pentru acești oameni, pentru că nu am dreptul să le pun în pericol libertatea și siguranța", a declarat Șor.

Totodată, fostul politician a anunțat crearea unui "front național comun", cu două obiective principale: să-i scoată din închisoare și din dificultăți pe cei persecutați de actuala guvernare și să "dărâme regimul". Șor a precizat că ajutorul pentru oameni și proiectele sociale vor fi reluate imediat ce aceste obiective vor fi atinse.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat în data de 13 aprilie 2023 la 15 ani de închisoare de Curtea de Apel Chișinău în dosarul fraudei bancare, iar bunurile sale în valoare de peste 5 miliarde de lei au fost sechestrate.

Șor a fugit din Moldova în iunie 2019, locuind inițial în Israel, țară a cărei cetățenie deține, iar din 2024 se află în Federația Rusă, unde trăiesc soția și copiii săi și unde a dobândit recent cetățenia. Autoritățile moldovenești au solicitat de mai multe ori extrădarea sa din Israel, fără succes.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE