Deputaţii comunişti au organizat o şedinţă astăzi în care şi-au anunţat formarea fracţiunii. Anterior, comuniştii au invitat şi membrii Coaliţiei democrate la eveniment, invitaţie respinsă de către Alianţa pentru Integrare Europeană. Drept urmare, deputatul comunist Vladimir Ţurcan a precizat că acest refuz din partea AIE denotă lipsa democraţiei în acţiunile Alianţei.
L-am întrebat pe analistul politic şi directorul IDIS Viitorul, Igor Munteanu ce părere are despre aceste mişcări ale PCRM şi ce scenariu s-ar putea afla în spatele acţiunilor deputaţilor comunişti.
“Eu nu cred că PCRM are un scenariu anume, ci mai degrabă nişte priorităţi concurente. Acestea ţin de faptul că în interior au loc nişte lupte, sunt aşteptări diferite, sunt grupuri care nu admit sub nici o formă înfrângerea în urma alegerilor parlamentare din 29 iulie şi nu admit faptul că lor li se cuvine statutul de opoziţie. Acest statut ar însemna pierderea dreptului lor legitim de a conduce această ţară. Respectiv, priorităţile concurente ar însemna blocarea legislativului dând de înţeles şi opoziţiei democrate şi actorilor externi că fără comunişti la guvernare această ţară nu poate funcţiona”, este de părere Igor Munteanu.
Totodată, expertul consideră că dacă PCRM ar fi vrut să demonstreze că doreşte o negociere cu majoritatea calificată din Parlament, aşa cum a declarat după prima şedinţă a Legislativului, “ar fi amânat conferinţa lor naţională pentru că asta este problema lor internă de partid şi ar fi venit pe data de 2 septembrie atunci când a fost o şedinţă a Parlamentului. Faptul că n-au venit înseamnă că n-au dorit dialogul şi atunci orice argumente reprezintă nişte afirmaţii sterile care nu au treabă cu realitatea”, crede Igor Munteanu.
Despre anunţarea neoficială a demisiei lui Vladimir Voronin din funcţia de preşedinte al ţării, analistul consideră că “este o obrăznicie” şi asta deoarece “Voronin a făcut acest lucru în sânul partidului şi către o mass-media care selectiv prezintă mesajele, nu a respectat până în acest moment procedura de prezentare a demisiei în faţa Parlamentului, la fel ca şi Guvernul care şi-a prezentat demisia în faţa unui preşedinte în exerciţiu şi nu în faţa Parlamentului”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE