Inculpaţii au achitat cheltuielile pentru perfectarea paşaportului de plecare în străinătate pe numele fetei, au procurat bilet avia cu destinaţia Odessa – Istambul şi au organizat transportarea ei în Turcia.
Bărbaţii au anunţat-o pe victimă că în Turcia va fi întâlnită de către o persoană care se va ocupa în continuare de angajarea ei la lucrul promis.
Ajunsă în Turcia, tânăra a fost întâlnită de către persoana de origine turcă care a adăpostit-o într-un apartament din or.Istambul, unde confiscându-i actele de identitate şi ameninţând-o cu aplicarea violenţei, a impus-o să acorde servicii sexuale contra plată pe parcursul a 4 luni.
Unul dintre inculpaţi a fost condamnat şi pentru faptul că în aceeaşi perioadă a recrutat încă o tânără, perfectându-i timp de o zi paşaportul şi organizându-i transportarea în ţara de destinaţie.
Potrivit procurorilor, inculpaţii făceau cunoştinţă cu fetele şi aflând despre situaţia materială grea, dorinţa ultimelor de a avea o slujbă mai plătită, promiteau să le ajute cu angajarea la muncă peste hotare unde vor avea posibilitate să facă mai mulţi bani. Astfel fetele cădeau în plasa traficanţilor.