Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost tradus în limba română și publicat pe site-ul Executivului.
Documentul cuprinde sub aspect structural:
• Un Preambul ce reprezintă o declaraţie introductivă a Acordului, ce stabileşte scopul Acordului și filosofia acestuia;
• Şapte titluri care conțin Principiile Generale; Cooperarea Politică și Politicile de Securitate și Afaceri Externe; Libertatea Justiției și Securitate; Cooperarea Sectorială și Economică; Comerțul și Temele ce țin de Comerț (DCFTA); Cooperarea Financiară inclusiv Prevederile anti-fraudă, precum și Prevederile Instituționale, Generale și Finale;
• Anexe care stabilesc legislația UE ce urmează să fie preluată până la o dată anumită şi patru Protocoale.
Până la sfărșitul acestei luni va fi publicat și textul în limba rusă, tot în versiune neoficială.
Pe 29 noiembrie 2013, în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere, o componentă esențială a căruia este Zona de Liber Schimb.
Parafarea Acordului de Asociere consemnează finalizarea negocierilor cu UE începute în urmă cu trei ani privind procesul de Asociere și în ianuarie 2012 pentru zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător.
De menționat că, documentul respectiv nu reprezintă versiunea finală a Acordului de Asociere și este prezentat cu titlu de informare. În conformitate cu procedurile standarde textul parafat este transmis serviciilor juridice relevante pentru verificări juridico-lingvistice în vederea pregătirii sale pentru semnare. Doar textul semnat al Acordului implică obligații de ordin juridic reglementate de dreptul internațional public.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE