Guvernul a aprobat astăzi, 21 mai, candidatul selectat pentru funcția de rector al Academiei de Administrarea Publică, anunță Politik.md. Acesta este fostul prim-prorector, Oleg Balan, care a câștigat concursul de selectare din 5 mai, fiind unicul pretendent care și-a depus dosarul.
În acest context, premierul Iurie Leancă l-a felicitat pe noul rector și i-a dorit mult success în activitate.
„Sper că Academia va deveni o școală foarte bună pentru cei, care își doresc să fie angajați în sfera administrării publice. Aveți un scop bine definit și vă doresc să stabiliți cele mai bune relații cu instituțiile de resort din alte țări. Știu că aveți dorința ca Academia să devină una de succes”, a menționat Iurie Leancă.
Potrivit secretarului general adjunct al Guvernului, Roman Cazan, Oleg Balan este Doctor habilitat în drept,
activează în cadrul Academiei din 2003, ocupând diverse posture și are experiență de administrare.